Instacart versus New York – De ce o companie de livrări se teme de plata corectă a angajaților

Una dintre cele mai interesante metode prin care poți afla ce contează cu adevărat pentru o companie este să urmărești pentru ce anume decide să intre în instanță. Recent, Instacart, o platformă foarte cunoscută de livrări din SUA, a dat în judecată orașul New York din cauza unor legi locale ce urmează să intre în vigoare la finalul lunii ianuarie. Este o poveste care, surprinzător sau nu, are ecouri și pentru piața din România, unde dezbaterea despre drepturile lucrătorilor din gig economy abia începe să se contureze.

Pe scurt, Instacart contestă cinci noi legi locale, dintre care cele mai importante se referă la obligativitatea de a plăti lucrătorii din livrările de alimente la același nivel cu cei din livrările de restaurant, precum și introducerea unei opțiuni de bacșiș de minimum 10% pentru clienți. Alte modificări impun cerințe suplimentare privind păstrarea evidenței muncii și transparența față de clienți și angajați.

Motivația Instacart, cel puțin la nivel de discurs, este că aceste reguli ar “răni” nu doar compania, ci și colaboratorii și chiar consumatorii. Într-o postare oficială, Instacart susține că noua legislație “pune în pericol accesul clienților la servicii accesibile și independența lucrătorilor” – argumente des auzite și în România din partea marilor platforme atunci când apar discuții despre sporirea drepturilor curierilor sau a șoferilor.

La o analiză atentă, însă, principalele temeri ale companiei par a fi legate de impactul financiar. Instacart estimează că, odată aplicate noile legi, va fi nevoită să își schimbe modelul de business, să limiteze accesul colaboratorilor la muncă, să piardă relații comerciale și, nu în ultimul rând, să sufere pierderi considerabile. Nici nu este de mirare, din moment ce CEO-ul Instacart, Chris Rogers, are o avere estimată la 171.500.000 lei, iar fosta directoare, Fidji Simo, se ridică la aproximativ 435.000.000 lei. Pentru comparație, sumele acestea depășesc cu mult ceea ce câștigă un curier Instacart (sau Glovo/Bolt Food/Tazz în România) într-o viață de activitate.

Ce putem învăța din acest episod?

Deși la prima vedere pare doar o dispută locală americană, procesul Instacart reflectă o presiune tot mai mare pe platformele digitale la nivel global. În Statele Unite și în Europa, apar tot mai des dezbateri despre necesitatea unor standarde minime de salarizare, asigurări sau protecție socială pentru lucrătorii care nu sunt angajați cu contract clasic, ci colaborează în regim freelance.

În România, piața de food delivery și ride-sharing a explodat în ultimii ani, iar modelul de business folosit de platforme este similar cu cel adoptat de Instacart. Totodată, multe platforme locale susțin că “libertatea” și “independența” curierilor sau șoferilor sunt în pericol dacă se reglementează un salariu minim sau contribuții obligatorii. Realitatea este, însă, că puterea de negociere a acestor lucrători este foarte limitată, iar lipsa unui cadru legal clar îi expune la salarii foarte volatile și muncă nesigură.

Dacă ar apărea la noi o inițiativă similară cu legile din New York, e foarte probabil ca reacția marilor platforme să fie identică: “dacă suntem obligați să plătim mai mult, serviciul devine nesustenabil”. Totuși, trebuie să ne punem întrebarea: cât de sustenabil este un sistem în care o platformă globală face profituri uriașe, în timp ce oamenii care muncesc efectiv să livreze comenzile au un venit sub media pe economie?

Concluzii pentru România

Legea este, până la urmă, un instrument de echilibrare a intereselor. Instacart încearcă să influențeze percepția publică punându-se în postura “apărătorului clienților”, deși beneficiarii direcți ai acțiunii în justiție sunt acționarii și managerii companiei. Pentru clienți sau colaboratori, stabilirea unui minim (de plată sau de bacșiș) înseamnă, în realitate, o șansă la venituri mai previzibile și la un trai decent.

Piața din România va ajunge inevitabil în fața acestor discuții, mai ales pe măsură ce rolul economiei digitale crește. E important să privim cu atenție la exemplele internaționale: o reglementare clară poate duce la o piață mai echitabilă și mai stabilă pe termen lung, nu la dispariția platformelor sau la scăderea accesibilității serviciilor, după cum ne avertizează uneori companiile. Iar dacă managerii Instacart sau ai oricărei platforme similare sunt cu adevărat preocupați de bunăstarea oamenilor care le aduc profituri fabuloase, ar putea începe prin a accepta salarii și condiții demne pentru toți colaboratorii lor – și nu doar pentru ei înșiși.